Reabilitarea Colegiului Naţional Andrei Mureşanu reprezintă una dintre cele mai mari investiţii realizate la nivelul municipiului Dej. Întreaga investiţie se ridică la suma de 4,5 milioane de euro, bani proveniţi atât de la Uniunea Europeană cât şi din bugetul local al primăriei. Lucrările au fost demarate la data de 30 noiembrie 2010 şi au ca terment de finalizare data de 30 ianuarie 2014. În momentul de faţă procentul de finalizare a proiectului este de 32%.
Proiectul “Reabilitare Colegiului Andrei Mureşanu, Dej” cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regional, se desfăşoară în cadrul programului operational regional 2007-2013.
Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie şi a dotării Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu” pentru asigurarea unui process educational la standard europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educational.










